Eroi

Eroi

vineri, 20 ianuarie 2017

Chestiunea Votului Diasporei


Este corect ca românii cu reşedinţa în diaspora să aibă drept de vot în alegerile din România?

Dacă au plecat din ţară este corect că ei să aibă putere de decizie asupra situaţiei dinlăuntrul ţării? O chestiune greu de discutat datorită încărcăturii emoţionale.

Eu nu cred că românii cu reşedinţa în diaspora sunt cetăţeni de mâna a două, însă cred că istoria recentă evidenţiază o discrepanţa între românii plecaţi din ţară şi cei rămaşi în România. Cei ce stau cu anii peste hotare au o percepţie inexactă în legătură cu situaţia socială, politică şi economică din ţară.



Votul este cel mai influent act democratic pe care oamenii de rând îl au, însă efectele generate de vot depind de cum este folosit. Un vot aruncat în necunoştinţă de cauza poate fi devastator pentru viitorul apropiat. Scriu viitorul apropiat pentru că democraţia are un caracter inconsecvent, ne-existând vreun plan coerent care să fie executat pe termen lung. Din cauza rotaţiei de la guvernare, planurile se schimbă mereu.



Conducătorii monarhiei vechi, regele şi nobilii săi, aveau posibilitatea de a formula şi executa planuri pe termen lung. În democraţie acel partid care capătă puterea nu are interesul de a menţine şi a îngriji instituţiile şi resursele pe care le administrează deoarece ştie că opoziţia le va folosi împotriva lui atunci când nu va mai fi la putere.

Când sursele de propagandă transmit informaţii incorecte oamenilor din diaspora şi aceştia votează pe baza acelor informaţii, efectele votului se răsfrâng asupra celor care locuiesc în ţară, nu asupra celor care au aruncat votul.



Ei sunt la mare depărtare de problemele, de sistemul şi de situaţia actuală din ţară.  Exilul din timpul comunismului a fost de înţeles, atunci dacă păşeai în ţară urma să vizitezi închisorile şi să treci prin reeducări. Acum nu te bagă nimeni la pârnaie, nu-ţi limitează drepturile, nu te hărţuieşte. E de prisos să spun că aceia care au plecat înafara ar fi putut depune eforturi să rămână şi să încerce să schimbe ceva în ţară decât să aleagă calea pribegiei. E de prisos pentru că nu cunosc motivele şi circumstanţele plecării lor, iar articolul nu este menit să judece.

În schimb nu este firesc ca votul celor cu reşedinţa peste hotare să decidă rezultatul alegerilor din ţară. Votul din 2009 este cel mai evident exemplu în care diaspora a răsturnat rezultatul. Seara se sărbătorea victoria lui Mircea Geoană, iar în dimineaţă următoare după ce au intrat voturile din diaspora, Băsescu era din nou preşedinte.

În 2014 procentul în favoarea lui Iohannis in diaspora a fost de 89,73%, şi mai mare faţă de cel din 2009(78,86%), chiar dacă de data asta n-a fost decisiv pentru victoria lui Werner. Procentul mare este explicabil dacă ne gândim la fetişul unora faţă de ideea unui conducător străin, ba chiar neamţ, non-psd, care s-a dovedit a fi în cel mai bun caz o statuie şi în cel mai rău caz o marionetă care răspunde la cheie.



Cei din ţară plătesc taxe şi trăiesc după orânduiala legilor ţării in care se afla. Ei au cel mai mult de suferit de pe urma unei alegeri prăpăstioase şi cel mai mult de câştigat de pe urma unei alegeri inspirate. Miza celor dinlăuntru o depăşeşte cu mult pe cea a celor cu reşedinţa inafară.

Rămânem în ţară pentru că alegem să luptăm din ea pentru ea, chiar dacă este câteodată mai greu, chiar dacă speranţa este o lumina fadă în depărtări amare, rămânem să luptăm. Ca şi fraţi nu îi urăm pe cei ce au plecat, eu îmi doresc că ei să se întoarcă. Nu doar de sărbători să ne vedem cu ei, ci să fie pe meleagurile lor în fiecare zi din an. Să fie stăpâni la ei acasă, cum a orânduit bunul Dumnezeu când s-au născut în România.


Iar dacă aleg sau n-au de ales decât să stea peste hotare, corect ar fi să ne susţină în a ne decide singuri soarta.

S. Ciumetti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu